miercuri, 18 august 2010

Eternitatea de copii

Vestile din tara sunt intotdeauna atat de minunate.
Nimic nu-i modernizat, totul e la misto, de prin anii 70 nu s-a mai facut nimic cu simt de raspundere. romania trebuie inchisa, facuta o revizie si dupa, daca se mai poate popula in conditii civilizate bine, daca nu lasata in parloaga. Fara locuitori, in 20-30 de ani, natura ar acoperi gunoiul. Ar putea deveni parc tematic "Ciordelesland" unde toti copii lumi sa vada ce se poate intampla daca o tara e condusa de cei mai jigOdiosi dintre fii ei.
Prin anii 90 eram atat de putin educati ca nici macar nu ne dadeam seama ca suntem tampiti, mai toata lumea citea corut pavel, romania mare si tot felul de astfel de mizerii, eram mandrii tare de tara noastra si mai ales de noi. Maculatura lui vadim si tot felul de alte publicatii ne spuneau cat suntem noi de cititi si cum americanu e prost de bubuie si nici neamtu nu-i mai breaz, in general cam toti sunt ciudati si inculti iar noi suntem poporul ales.
Asa ca pe la sfarsitul anilor 90 chiar am avut o discutie cu nevasta-mea, tocmai auzisem o stire cum un accident teribil de tren sau metrou s-antamplat undeva Norvegia sau Elvetia, oricum ceva foarte rar si ne intrebam cum de se-ntampla la aia care sunt atat de civilizati si nu la noi unde toata lumea mai ciordeste o frana de la tren sa sprijine poarta de la grajd, un camion de fier beton de la un bloc in constructie, poate un regulator de tensiune de la maternitate sa nu se arda plasma acasa, daca pica curentul.
Parea ca suntem popor ales.
Insa raspunsul corect este ca inca eram in garantie, tara avea ultimele revizii serioase facute in anii 70-80 si inca mergea din inertie.
Acum s-a oprit si garantia a expirat.
Abia de acum incolo avem nevoie sa fim poporul ales, sa nu vina cutremur, sa nu ploua mult, sa nu ploua putin, sa nu fie cald dar nici frig, barajele sa nu crape, garniturile de la metrou sa nu ia foc, trenurile sa mearga cu mai mult de 45km/h (asta chiar se respecta), sa nu bata vantul prea tare. Pt ca orice s-ar intampla in romania, devine o tragedie.
Au ars niste copii in maternitate, nu vreau si nu pot sa ma gandesc la ce simt parintii dar ma astept la consecinte drastice, mai mult ca sigur o infirmiera va fi data afara, poate chiar si o asistenta.
In tara in care nimeni nu crede ca i se va-ntampla tocmai lui, nu trebuie sa ne rugam doar sa nu vina cutremur, ploaie, caldura, frig, sa nu ne imbolnavim, accident sa nu patim, acum trebuie sa ne rugam sa nu ne arda copii in maternitati.
Dar nu-mi fac griji, voi da spaga si totul va fi ok, nu o sa mi se-ntample tocmai mie...

miercuri, 26 mai 2010

ProstescAtari

Il aud pe un protestatar pensionar la "realitatea" cum da pe gura solutia pt criza. Clar si raspicat el zice ca trebuie nationalizate toate averile si din banii aia construite fabrici si uzine. Am stat putin si am rumegat, hmmmm, suna cunoscut, parca am mai auzit treaba asta, sau s-a si petrecut? Mda, s-a cam petrecut, pai si ce facem? un ciclu ce incepe cu nationalizare, dupa 50 de ani urmeaza privatizarea, adica se vinde totul pe nimic la vreo 10-20.000 de indivizi, iar dupa 20 de ani din nou nationalizare? O fi bine?
Intr-o tara in care 88% din popor m-ar baga la parnaie daca as aduce vreo critica bisericii ( http://www.apd.ro/files/comunicate/sondaj_de_opinie_national.pdf ), probabil ca pare o idee buna, eu as vrea sa atrag atentia asupra unor mari probleme ce ar surveni in urma nationalizarii.
Ideea sarmanului imbecil are mare succes, am vazut si un pustan cu pareri asemanatoare, pe urma un psihocucu cu mustata care apare pe la tv, adica prosti din toate categoriile sociale, fac aceasta precizare sa nu se creada ca am ceva doar cu pensionarii sarmani.
Asadar daca boul face o nationalizare, lucrurile vor sta cam in felul urmator: actualul parlament se va transforma in marea adunare nationala dar vor ramane aceeasi oameni, marii industriasi si moguli se vor transforma din nou in securisti, eba se va intoarce de la parlamentul european si va deveni prim secretar la Sibiu, patronul de la protv va deveni cameraman la tvr, unica televiziune cu 2 ore de program, directorii de deconcentrate se vor transforma in directori de unitati socialiste, tiganii vor ocupa inapoi toate casele din centrul oraselor, in fine, ideea e ca toti care s-au descurcat bine dupa privatizare, s-ar descurca chiar si mai bine dupa nationalizare, iar astia care propun asta pe la tv tot niste tampiti ar ramane.
Oricum tranzitia la sistemul comunist in zilele noastre ar fi mult mai simpla decat cea din anii 50 pt ca atunci exista economie, intelectualitate, cultura si demnitate, iar toate astea au fost, cu mitraliera, nivelate la nivelul unor imbecili precum pensionarul de la "realitatea", ori acum poporul e gata nivelat, nu se mai pune problema sa inlocuim burghezii intelectuali cu muncitori si tarani de cea mai joasa speta, pt ca astia au ramas la conducere inca de atunci, din '50.
Eu cred ca tocmai astia de vin cu solutiile astea vor avea cel mai mult de pierdut pt ca nu s-au gandit la toate conseciintele si anume, pensionarul va putea din nou sa joace, in maieu, linistit, in fata blocului, o tabla si sa soarba ceva bere rahova la kil dar daca numai are telenovele la tv? daca zana sau banica numai vor avea emisiuni? nora pt mata, din dragoste, stirile de la ora 5, daca toate emisiunile care ti-au prajir creierii 20 de ani dispar odata cu nationalizarea pun pariu ca nu-ti mai trebuie nici mancare, nici medicamente.
Dar pustanul ala care vrea nationalizare, va beli el ochii la viata satului in loc de mtv? va manca salam cu soia si banane de craciun in loc de mec, kfc, cipsuri? va asculta el similea si muculescu in loc de manele si gaga? De psihocucu mustacios numai vorbesc, face parte din categorie celor ce apar constant la tv sa discute vorbe, probabil daca n-ar mai fi invitat la tv ori s-ar duce la psiholog, ori s-ar sinucide.
Avem 20 de ani de democratie dupa chipul si asemanarea noastra, nu aveam liderii de-i avem daca nu-i votam dupa zambet sau sociabilitate, la tv daca ratingul ar fi fost mai mare pt stirile culturale nu am fi avut stiri de la ora 5, daca preferam Tarkovki, n-am fi avut telenovele si seriale cu tigani pe toate posturile, daca mai citeam din cand in cand nici macar nu aveam atatea televiziuni, daca se manca slowfood, legume si fructe, nici mac si nici kfc nu-si deschideau lanturi uriase la noi, asadar opinia mea este ca daca am avut un cmunism de kkt, urmat de o democratie de kkt, dupa o eventuala nationalizare va urma un neocomunism si mai de kkt.

Intoarcerea in tamp

miercuri, 19 mai 2010

Tarele democratiei si moalele capului

Imi bag nasul printr-un site cu petitii sa vaz ce mai isi doreste poporul si vaz o petitie ca zice "fara imprumut de la fmi sau banca mondiala". Acum daca ar trebui sa explic situatia noastra in putine cuvinte, unui vietnamez care n-a mai auzit pana acum de romania, i-as zice ca vreo 10, maximum 20.000 de tovarasi dupa ce au ciordit toata tara, au amanetat-o pt 80 de miliarde si in continuare o sa ia cu camata pana n-o mai da nimeni.
In momentul de fata nu prea mai sunt banuti nici macar pt ciordeala dapai sa ne mai gandim si la pensii, copii sau salariati, deci ne trebuie un imprumut. fmi-ul se ocupa cu treaba asta si o face bine dar ne pun conditii, respectiv: ori ciorditi mai putin, ori taiati din pensii si salarii, iar conditiile nu le pun de dragul nostru ci pt a se asigura ca au de unde sa-si ia banii si dobanziile inapoi. Ai nostrii n-ar lua de la ei ca ramane mai putin de ciordeala dar astia dau cu vreo 3%, in timp ce de la banci se ia cu 10, iar daca astia se retrag din romania si nu ne mai dau nimic, va fi un semnal pt toti ca la noi ciordeala nu poate fi tinuta nicicum sub control, prin urmare nu-i deloc sigur ca-ti mai iei dobanzile si banii inapoi, prin urmare dobanzile urca intre 15 si 20.
Nu m-a mirat ca un omulet needucat s-a apucat sa scrie aceasta petitie ci faptul ca a fost semnata de alti 12.515 indivizi... ce au acces la internet. Acum daca as fi pesimist as zice ca prea multi prosti are si poporul asta si ne meritam soarta, iar daca as fi optimist as observa ca romania o duce foarte bine in domeniul informatic, orice prost avand acces la computer si internet.
Dar asta-i democratia cu tarele ei. Nu conteaza cat este de idiot un individ el are drept de vot. Dar nu sa voteze orice. ProDemocratia face un sondaj si ce reiese de acolo? ei bine romanii au niscaiva pareri mai mult decat clare, respectiv: pt pedeapsa cu moartea - 91%, pt retragerea cetateniei la tigani care ciordesc prin strainatate - 94%, pt retragerea cetateniei alora de vor autonomia tinutului secuiesc - 89%, pt pedepsirea cu inchisoarea a persoanelor care nu sunt de acord cu invatatura crestina, care prezinta atitudini critice la adresa religiei crestin ortodoxe si a bisericii ortodoxe romane - 88%.
Deci nu o majoritate de 50 + 1, ci majoritatea covarsitoare isi doreste un Robespierre care probabil trebuie sa depapiteze pentru inceput pe aia 10-20.000 de au ciordit tot, impreuna cu judecatorii, procurorii, politistii si consilierii lor, dupa cei rade pe astia pe toti, retrage cetatenia infractorilor din strainatate dar si a secuilor care vor autonomie, iar la final ma unge pe mine cu catran pt ca am o parere nasoala despre religie in general si despre reprezentantii biserii noastre in mod special.
Exceptand ultima actiune imi pare un plan bunut, imposibil de pus in practica dar suna bine, dar de ce nu-l votam?, de ce nu se face referendum pe temele astea atat de populare? Simplu, pt ca democratia domnului parvulescu si a celor 10-20.000 de ciorditori care ne conduc ne permite doar sa-i votam pe ei, sa fie si ei la ciordeala.
Care-i democratia: cand dai drept de vot tuturor tampitilor dar doar sa te voteze pe tine sau cand marea majoritate isi doresc anumite actiuni dar tu refuzi sa le supui la vot pt ca nu ar fi democratice?
Ciorde less

vineri, 14 mai 2010

Degeneratia sanctificata

Am trait juma de viata pe vremea lu' neanicu si juma dupa revolutie asa ca sunt din generatia de sacrificiu sau cel putin asa ni se spunea la inceputul anilor 90, dupa care au fost sacrificati si aia mai mici ca mine cu cativa ani, apoi aia cu mult mai multi ani si tot asa o ducem intr-o generatie de sacrificiu. Si in sfarsit vin conducatorii actuali si se hotarasc sa taie raul dintr-o lovitura, solutia?, simplu, maximizam mortalitatea la pensionari si reducem natalitatea in special in familiile ce-ar putea da o oarecare educatie copiilor. Astia educati intotdeauna sunt mai nemultumiti. Sa faca copii doar analfabetii care n-au platit vreodata taxe si impozite la stat si in consecinta daca li se ofera 600 lei sunt foarte buni de beutura, copii astia mici mananca mai putin decat cainele si daca traiesc cativa ani se pot vinde, scoate la cersit sau la munca, iar dupa majorat daca nu sunt la parnaie pt 50 lei voteaza cu cine le zici, in concluzie sunt exact de ce are nevoie tara. Aceasta strategie cu bataie pe termen lung va avea nenumarate beneficii previzibile asa ca nu le mai comentez.
Seful statului a spus o chestie profunda la un moment dat, ceva de genul daca vrei sa faci copil, il faci ca vrei si nu ca-ti da statul ajutor. Cu alte cuvinte daca nu era intr-un cadru oficial probabil ar fi spus: muierile astea in loc sa stea la cratita, se apuca sa faca scoala pana nu mai pot, se apuca si mai si muncesc inca din timpul facultatii, dupa care muncesc de nebune, infruntand dispret, misoginism, sefi tampiti, avansuri de autobaza si tot avanseaza si tot mai multi bani castiga si si mai multi bani platesc impozite la stat si la un moment dat isi zic sa faca si un copil pana nu e prea tarziu si daca tot fac un copil sa-l si creasca frumos. Ei bine muierile astea daca au chef sa si-o traga si sa faca copil, sa nu astepte ajutor de stat, ca asta nu-i stat social, iar cu contributia lor abia daca s-au pus borduri pe o strada.
Cu actiunile si gandirea strategica si echitabila a conducatorilor romani, ne-am obisnuit cu totii, ce m-a bucurat pe mine in mod special a fost atitudinea celor ce-au venit imediat in completarea presedintelui sa ne spuna ca ei au facut pe vremea lu' neanicu copii de dragul copilor si n-au primit nici un ajutor. M-am gandit la perioada aia si trebuie sa recunosc ca m-a luat putin pe sira spinarii.
In privinta ajutorului de la stat, asa e, era de 3 lei, cand terminai scoala imediat erai angajat, stiai ceva sau nu, era sau nu nevoie de tine, apoi in cativa ani capatai un apartament, cu chirie... 3 lei, iti venea intretinerea... 3 lei, curentul... 3lei, dupa ce stateai la cozi infernale alaturi de aia cu 2-3 congelatoare cumparai si cate ceva de haleala... 3lei, plateai impozit... 3lei, iti luai bilete prin ONT sau BTT... 3lei. Ingrozitor, pur si simplu nu imi dau seama cum in acele conditii vitrege se putea supravietui fara alocatia copiilor.
Sunt convins ca acesti cetateni daca nu si-ar fi cumparat cu 3lei locuintele de la ICRAL si le-ar fi luat bine merci de pe piata libera si nu ar fi dormit prin canale, si sigur fi avut job si sigur ar fi facut copii fara sa se gandeasca vreo clipa la ziua de maine.